Home » Știință » Segmentul rusesc al Stației Spațiale Internaționale pierde aer în continuu

Segmentul rusesc al Stației Spațiale Internaționale pierde aer în continuu

Publicat: 01.03.2024

Rusia recunoaște o scurgere continuă de aer din segmentul rusesc al Stației Spațiale Internaționale, dar a declarat că aceasta nu prezintă pericol pentru echipaj.

Rusia recunoaște o scurgere continuă de aer, iar corporația de stat Roscosmos a declarat că specialiștii o monitorizează și că echipajul „efectuează în mod regulat activități pentru identificarea și remedierea posibilelor locuri de scurgere”.

„Nu există o amenințare la adresa echipajului sau a stației în sine”, a transmis Roscosmos într-un comunicat transmis de agențiile de știri rusești.

Joel Montalbano, managerul de la NASA al proiectului stației, a remarcat că scurgerea din segmentul rusesc s-a intensificat, dar a subliniat că nu prezintă niciun pericol pentru siguranța echipajului sau pentru operațiunile vehiculului.

Deoarece stația avansează în vârstă, echipajul trebuie să petreacă mai mult timp pentru a o repara și întreține, a transmis Roscosmos, potrivit The Guardian.

Rusia recunoaște o scurgere de pe ISS, spune că nu există niciun pericol

Oficialii spațiali ruși au raportat pentru prima dată o scurgere în modulul Zvezda în august 2020, iar în acel an membrii echipajului rus au localizat ceea ce credeau ei că este sursa și au încercat să o remedieze. În noiembrie 2021, a fost găsită o altă posibilă scurgere într-o altă parte a secțiunii rusești a stației.

Roscosmos și NASA au declarat că scurgerea nu prezintă un pericol pentru echipaj și nu afectează operațiunile stației.

Au existat și alte defecțiuni. În octombrie, un agent termic s-a scurs dintr-un radiator extern de rezervă al noului laborator științific al Rusiei, Nauka, cu toate că sistemul său principal de control termic funcționa în mod normal, iar oficialii spațiali au spus că echipajul și stația nu erau în pericol.

În decembrie 2022, un agent termic s-a scurs dintr-o capsulă de echipaj Soyuz ancorată la stație, iar o altă scurgere similară dintr-o navă de aprovizionare Progress a fost descoperită în februarie 2023. O anchetă rusă a concluzionat că acele scurgeri au fost probabil rezultatul loviturilor de către mici meteoroizi, nu al defectelor de fabricație.

Simbol al cooperării internaționale post-Război Rece

Stația Spațială Internațională, care a servit drept simbol al cooperării internaționale post-Război Rece, este acum una dintre ultimele zone de colaborare dintre Rusia și vest, în contextul tensiunilor legate de acțiunile militare ale Moscovei în Ucraina. NASA și partenerii săi speră să continue operațiunile pe stație până în 2030.

Echipajul actual al stației este format din astronauții Nasa Jasmin Moghbeli și Loral O’Hara, Andreas Mogensen de la Agenția Spațială Europeană, cosmonauții ruși Konstantin Borisov, Oleg Kononenko și Nikolai Chub și astronautul japonez Satoshi Furukawa.

Vă recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au descoperit că Luna se micșorează

Oamenii de știință încearcă să descifreze originea cercurilor radio din Univers

Sursa unei străluciri misterioase din Universul timpuriu, în sfârșit dezvăluită

Steaua „Barbenheimer” sfidează orice explicație și nedumerește oamenii de știință

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
15 artiști faimoși cu legături surprinzătoare cu comunismul. De la Chaplin la Picasso
15 artiști faimoși cu legături surprinzătoare cu comunismul. De la Chaplin la Picasso
O falie ascunsă sub Canada ar putea declanșa un cutremur masiv după 12.000 de ani de liniște
O falie ascunsă sub Canada ar putea declanșa un cutremur masiv după 12.000 de ani de liniște
Anatomia unui eșec: cum a corupt puterea idealurile comunismului
Anatomia unui eșec: cum a corupt puterea idealurile comunismului
Hello Kitty: cum a ajutat o pisicuță fără gură Japonia să cucerească lumea
Hello Kitty: cum a ajutat o pisicuță fără gură Japonia să cucerească lumea
Geanta vândută cu 7 milioane de lire sterline. Când gențile, rochiile și accesoriile ajung să concureze cu un Picasso
Geanta vândută cu 7 milioane de lire sterline. Când gențile, rochiile și accesoriile ajung să concureze cu un Picasso
Plantele terestre au sprijinit fotosinteza globală între 2003 și 2021, compensând parțial scăderea din oceane
Plantele terestre au sprijinit fotosinteza globală între 2003 și 2021, compensând parțial scăderea din oceane
Atracția bronzului: Gen Z alege riscul în fața sănătății
Atracția bronzului: Gen Z alege riscul în fața sănătății
Este adevărat că râsul poate să vindece?
Este adevărat că râsul poate să vindece?
Ce s-a întâmplat atunci când cercetătorii au spart o rocă veche de peste 800 de milioane de ani?
Ce s-a întâmplat atunci când cercetătorii au spart o rocă veche de peste 800 de milioane de ani?
Meteorologii au anunțat la ce temperaturi să ne așteptăm în septembrie
Meteorologii au anunțat la ce temperaturi să ne așteptăm în septembrie
Israelul folosește ajutorul umanitar ca armă în Gaza, acuză peste 100 de ONG-uri
Israelul folosește ajutorul umanitar ca armă în Gaza, acuză peste 100 de ONG-uri
De ce a fost România exclusă din programul Visa Waiver?
De ce a fost România exclusă din programul Visa Waiver?
Prima Coca-Cola avea drept efect „să învigoreze organele sexuale”
Prima Coca-Cola avea drept efect „să învigoreze organele sexuale”
Universitatea Harvard, acuzată de cenzură după anularea unor materiale academice despre Palestina
Universitatea Harvard, acuzată de cenzură după anularea unor materiale academice despre Palestina
Inteligența Artificială are nevoie de doar 10 minute pentru a influența opiniile politice ale oamenilor
Inteligența Artificială are nevoie de doar 10 minute pentru a influența opiniile politice ale oamenilor
De ce au început iepurii dintr-un stat american să dezvolte coarne?
De ce au început iepurii dintr-un stat american să dezvolte coarne?
Moment istoric în România! Ornitologii au confirmat cuibăritul vânturelului mic după 125 de ani
Moment istoric în România! Ornitologii au confirmat cuibăritul vânturelului mic după 125 de ani
Machiavelli: arta puterii din spatele cortinei istoriei. Cum a reușit un funcționar obosit să devină sinonim cu jocurile de putere
Machiavelli: arta puterii din spatele cortinei istoriei. Cum a reușit un funcționar obosit să devină sinonim cu jocurile ...